Manifest II

Totul decurge normal...aceleasi dimineti matinale, aceeasi graba, acelasi zambet, pana realizez ca totul este scrum. Un disper se aseaza acolo unde candva era un zambet larg de fericire. Imi privesc ochii injectati de tristete in oglinda manjita de stropii nevinovati sariti de pe mainile mele.
Deschid ochii larg si ma privesc cu dezgust, muscandu'mi buzele pentru a nu plange, ma inchid in mine pentru o secunda. Sunt aceeasi fata cu aceleasi conceptii cu radacini de mii de metri, incerc sa inchid ochii si atunci te pot vedea, dar e o imagine de cateva secunde si dispari iar, si iar suspin usor pentru a nu auzi oglinda durerea mea.
Am uitat de mine, m'am pierdut intr'o zare de mult apusa, te vreau aproape, ma gandesc cum ar fi sa fi din nou al meu, dar nu mai sunt atat de sigura ca mai vreau sa vi, vreau ca amnezia mea totala sa imi stearga durerea si sa imi pastreze amintirile.
Sfarsitul a venit fara de veste...priveste'ma iubitule te rog, tine'ma de mana te rog, saruta'ma te rog, nu pleca....nu pleca...sufletul imi urla in piept, si tu nici macar nu il auzi...dar vocea ta, de pasare Pheonix care arzi in propria'ti cenusa pentru a renaste, te sacrifici si imi soptesti ca totul e bine, imi spui sa incid ochii sa respir adanc si sa iti daruiesc clipele pe care le'am pentrecut cu el, clipele mult iubite pe care le detest...clipele pe care vreau sa le retraiesc, clipele noastre.
Am avut incredere, te'am iubit dar pasarea Pheonix imi spune "ai fost o proasta".