Teama

Camera e goala. Sufletul e gol si el. Te vad, te aud dar...nu te simt. Ura imi creste in vene, pulseaza. Intr'un amalgam de sentimente induse si inutile...ura, dragoste, nepasare, egoism...tu esti in centru problemelor inexistente. Te zbati, din camasa de forta mult prea stransa, iti rupi toate sentimentele, dar sufletul ramane, se ridica in universul paralel creeat de mine. Urli, prin ceea ce numesti inima incatusata, iti rupi toate cuvintele, dar sufletul ramane, se ridica in lumea creeata de mine. Zambesti, ura iti surade din interiorul abisului de negura, iti rupi dragostea, dar sufletul ramane, se ridica in lumea creeata de mine.
Traiesti intr'o lume construita de mine, cu imperfectiunile tale si legile mele care te dezorienteaza si te mint. As vrea sa ma mint dar, cu fiecare rasuflare ma apasa tot. As vrea sa te tin aproape, as vrea sa te cuprind intr'o imbratisare. Ti'e teama, cu un ochi rece ma ignori.
Mi'am proiectat lumea in cele mai intunecate colturi ale mintii, cladiri pe jumatate daramate de urletele mele ce te distrug, rauri insangerate de rubinul lichid din inima sfasiata, oameni mutilati pe viata de privirile pline de ura.
Caractere pline de egoism, indiferenta, ura, nepasare imi intra pe sub piele. Picaturi de sange imi curg din ochi, un portal catre sufletul ce plange necontenit. Ma inchid in mine pentru a pastra raurile, pentru a te pastra in lumea mea plina de urmele razboiului...urme de fosfor ce se ridica in vapori toxici ce ii inhalezi. Te pierzi printre daramaturile, cadavrele lumii mele. Esti singur...intr'o lume goala, plina de non'sensuri, te temi...te afli in lumea mea.
Doar un lucru e cert, un lucru imi tine lumea si colapsul total se amana...te iubesc!